Cu ateii despre religie - Cotidianul 11.11.1977 - invocat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa in Cuvantul 4 catre tineri

 

 

            În Cuvântul al patrulea către tineri al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, cu titlul Credință și prietenie, rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea de-a treia miercuri din Postul Mare, la 29 martie 1978, părintele invocă un articol din revista „Contemporanul”: „Viața nu stă în autoritatea de stat. Credința este însă în plin asalt, căci este un fapt de viață. Autoritarismul aservește, credința eliberează. Am citit în „Contemporanul” din 11 noiembrie 1977, sub titlul „Cu ateii despre Religie”, declarațiile unor tineri la o anchetă făcută de reporterul revistei. Orice anchetă pe temă religioasă devine la noi sursă de neliniște și de teamă, deoarece a fi credincios este, pentru oficialitate, aproape o trădare. Dar tinerii de care vă vorbesc – toți membri ai PCR – au răspuns conform cu credința lor, iar credința lor i-a făcut liberi. Vă îndemn pe voi toți să citiți acest articol din „Contemporanul”, organ oficios de ideologie materialistă al PCR.”

            Voi reproduce integral textul din „Contemporanul” din pagina 7 și continuarea sa din pagina 11 cu următoarele observații:

1.      Este auto-evidentă preocuparea, cel puțin de fațadă, a autorităților pentru discreditarea religiei, timp în care regimul clama libertatea religioasă;

2.      Programele de propagandă și școlarizare în principiile materialismului-științific, adică de spălare de creiere, sunt răspândite la nivel de comună chiar;

3.      Declinul studiului academic serios și „fabricile de diplome” își au rădăcina în „universitățile cultural-științifice”, mai multe la număr într-un județ, precum și în „prestigioasa” Academie „Stefan Gheorghiu” ai cărei absolvenți au primit după 1990 echivalarea cu studiile economice, ca să nu mai vorbim de profesorii acestei „prestigioase” academii;

4.      Am fost tentat, pe alocuri, să subliniez anumite propoziții, fie pentru a scoate în evidență anumite poziții ale propagandei, fie pentru a puncta chiar mărturisiri deschise de credință, din care una e de Pateric: „când pleci singur în pustietate, iarna, îți faci cruce, poate scapi și nu te mănâncă lupii...”. Vă las să descoperiți dumneavoastră, ținând cont de faptul că, în mod sigur, cei care au făcut aceste declarații au avut de tras destule ponoase după apariția anchetei jurnalistice.

5.      Trebuie notată atenta cercetare pe care părintele Calciu o dedică modului cum sunt educați / dezinformați / influențați tinerii de către regimul comunist rezultând de aici necesitatea și scopul celor „7 Cuvinte”.

 

In județul Vrancea - Cu ateii despre religie [1]

- Și la noi — îmi spune tovarășul Ion Pătrașcu, secretar al Comitetului județean Vrancea al P.C.R. — acționează aceleași sisteme educative ca și în alte județe. Există o serie de instituții care, prin programele proprii, asigură transmiterea de informații cu caracter științific, formarea unei concepții materialiste despre lume — mă refer la învățământul preșcolar și școlar, la preocupările organizației de pionieri, ale U.T.C.. ale sindicatelor, ale altor organizații de masă și obștești, ca și la activitatea așezămintelor culturale, a comisiilor de răspândire a cunoștințelor științifice și tehnice, a universităților cultural-științifice (40 la număr), a brigăzilor cultural-științifice (peste 100, cel puțin câte una în fiecare localitate). Sub conducerea Consiliului județean al educației politice și culturii socialiste, care coordonează întreaga acțiune prin programe periodice de măsuri concrete, fiecare instituție sau organizație în parte își elaborează propriul plan de activitate, tematica și graficul deplasărilor, expunerilor, altor forme specifice de educație. Paralel cu activitatea formativă generală desfășurată prin intermediul universității politice și de conducere (circa 1 300 de cursanți, îndeosebi din rândul activului de partid și de stat), al învățământului politico-ideologic, ducem și o susținută activitate de formare ateistă. Chiar și zilele trecute, am prezentat secretarilor comitetelor comunale de partid — în lumina expunerilor recente ale tovarășului Nicolae Ceaușescu — atitudinea partidului față de religie, raportul dintre biserică, religie și stat, aspecte ale activității unor culte și secte religioase în județul Vrancea. Pot să afirm că, la noi în județ, fenomenul religios este lipsit de amploare. Cazuri care să contravină legilor țării sunt puține și izolate. In general „starea de religiozitate“ se află mai degrabă în scădere.

 

RĂSFOIESC programul universităților cultural-științifice din județ. Dintre cele 44 de cursuri, cicluri tematice sau cercuri cu caracter tehnic și practic-aplicative, 13 se înscriu în sfera educației materialist - științifice, iar alte trei au un conținut explicit ateist (peste o treime din totalul grupelor de studiu frecventează asemenea cicluri). Observ însă că unele cicluri sunt atât de apropiate ca tematică, încât cu greu pot fi deosebite : de pildă, „Viața în lumina științei“, și „Apariția și evoluția vieții“ ; sau „Alcătuirea materială a lumii“ și „Materia — în neîntreruptă mișcare“ ; sau „Omul și Universul“ și „Universul — realitate și enigme“. Urmarea : aceleași teme (formulate eventual diferit) se regăsesc în ciclurile „gemene“; în plus, apar și teme oarecum ciudate, de prea îngust interes, sau cu tentă senzaționalistă: „Noi structurări (?) materiale în Univers“, „Psihicul — formă superioară a vieții“, „Unda de șoc dintre Soare și Terra“, „Civilizații extraterestre între real și imaginar“, „Ipostaze (?) și enigme în «Triunghiul Bermudelor»“ ș.a. Ar fi fost poate de preferat teme mai bine alese, grupate mai judicios în cicluri — chiar dacă mai puțin numeroase.

 

„COMITETUL județean de partid va acorda o deosebită atenție formării și pregătirii continue a unui număr de lectori specializați în domeniul propagandei materialist-științifice. In acest scop, până la 1 septembrie a.c. secția de propagandă a Comitetului județean va organiza un curs de studiere a problemelor de educație materialist-științifică, selecționând pentru aceasta 2 - 3 membri de partid cu o bună pregătire politico-ideologică din fiecare localitate a județului“ (Din programul de măsuri adoptat la plenara Comitetului județean Vrancea al P.C.R., iunie 1975). Citesc în Informarea întocmită la 15 septembrie 1977 de Consiliul județean al Frontului Unității Socialiste : „Considerăm că se impune pregătirea sistematică, pe plan județean, a tuturor lectorilor și propagandiștilor folosiți de comisiile locale (de răspândire a cunoștințelor științifice și tehnice) în problemele ateismului“. Ce anume menține o asemenea cerință de mare însemnătate în stadiul de deziderat?

 

I.P. : Pregătirea lectorilor și propagandiștilor pe linia învățământului de partid se face sistematic, la fel și a propagandiștilor U.T.C.: cu ocazia conferințelor periodice ale cadrelor didactice, ale medicilor, ale agronomilor, ale directorilor de cămine culturale sunt prezentate și teme vizând educația materialist-științifică. Mulți dintre aceștia activează și în cadrul universităților sau brigăzilor cultural-științifice, deci putem spune că, în parte, cerința amintită este luată în considerare și soluționată. Mai avem însă greutăți atunci când vrem să deplasăm în comunele județului cadre de înaltă calificare, din Focșani, în primul rând, care să prezinte expuneri mai interesante, bine documentate — așa incit ne bizuim mai mult pe forțele locale.

 

CITEZ din aceeași Informare a Consiliului județean al F.U.S. : „Multor acțiuni li s-a conferit caracter festivist, de improvizație și formalism - acestea, în dese cazuri, în manifestările organizate cu tineretul și pentru tineret“.

 

I.P.: E adevărat că printre candidații din acest an la examenul de admitere în Seminarul teologic din Buzău se află și un număr de tineri din județul Vrancea, printre care și membri ai U.T.C. Cum apreciez acest fapt ? Consider că în școlile de unde provin (iar unele au dat chiar doi sau mai mulți candidați) explicarea anumitor fenomene nu s-a făcut suficient. Cum să apreciez altfel decât că școala, în primul rând, organizația de tineret n-au izbutit să le formeze convingeri materialiste, să te definească rolul și locul religiei în societatea noastră ? Apoi, fiind vorba în general de absolvenți a Zece clase, trebuie luată în seamă și poziția părinților, care au un cuvânt de spus în asemenea alegere.

 

O discuție la direcțiunea Liceului „Al. I. Cuza“ din Focșani îmi oferă prilejul de a afla că aici încă nici măcar nu se știe despre cei doi foști elevi ai liceului care au dat admitere la Seminarul teologic. Cer amănunte despre unul dintre ei, A.G.

- Trebuie să fie o confuzie - mă asigură tovarășa directoare Ecaterina Drăghici. E un elev bun, utecist, e silitor, mereu prezent la olimpiade, a promovat examenul de admitere în anul III. Trebuie să fie aici. Să-l chemăm !

Evident, nu era. Se înscrisese, într-adevăr, în anul III B, dar ulterior s-a retras. Colegii de an știau că plecase. Știau și unde.

- Cred că e o influență din familie - sugerează un profesor prezent la discuție.

Este chemată și eleva Maria Ioachim, secretara organizației U.T.C. a anului.

- Am fost cu toții surprinși, zice, nimeni n-a bănuit nimic. Participa la ședințe, la învățământul politic... Spun colegii care au mai vorbit cu el că tatăl său l-ar fi obligat...

In jur, lumea răsuflă ușurată. Îmi amintesc că, înainte de a aduce vorba despre acel caz, întrebasem dacă în cadrul adunărilor U.T.C. s-a discutat vreodată despre educația ateistă. „Nu - mi s-a răspuns - o asemenea temă nu ne-a fost recomandată, deoarece n-au existat manifestări care să ne fi creat probleme“. Să mai comentăm ?

 

IN programele de măsuri, în planurile de muncă, în informări, în discuțiile purtate cu activiști ai comitetului județean de partid, ai Comitetului județean de cultură și educație socialistă referitor la tema educației ateist-științifice revin mereu, cu o frecvență surprinzătoare, numele câtorva comune : Bordești, Păunești, Homocea, Movilița, Dumbrăveni, Fitionești, Ciorăști. Există chiar un program special de acțiune cu referire la patru dintre ele și un studiu localizat în trei dintre acestea. Explicația? Aici prezintă o activitate mai „desfășurată“ sectele religioase, unele situate chiar în afara legii. Se creează parcă impresia că problema centrală a educației materialist-științifice în județ aici se decide, în strădania de a contracara, în comunele amintite, influența grupărilor religioase. Așa să fie ?

 

I.P.: Mai demult a existat, într-adevăr, chiar și la activul nostru o asemenea părere, o înțelegere mai puțin profundă a atitudinii noastre față de religie în general, față de ansamblul cultelor. Sesizând însă ceea ce ați sesizat și dumneavoastră, noi am acționat pentru înlăturarea unor diferențieri lipsite de temei, încât dacă mai apar și acum astfel de localizări ele se datorează fie inerției de gândire a unora, fie formalismului: e mult mai simplu ca, ori de citi ori vine vorba despre propaganda ateistă, să pomenești mereu aceleași comune...

 

MĂ aflu la Bordești, una dintre aceste comune pomenite de fiecare dată. E duminică. Pe tovarășul Gheorghe Țîrdea, secretarul comitetului comunal de partid, îl găsesc reparându-și casa, ajutat de un consătean. Mă interesez cum se desfășoară aici activitatea de educație materialist-științifică.

- Lectorii și propagandiștii sunt instruiți lunar de către secretarul adjunct cu propaganda al comitetului comunal de partid, Vasile Marica: el a absolvit Academia „Ștefan Gheorghiu“. Prezența la cursurile universității cultural-științifice e bună. La biserică ? Nu, de câteva săptămâni nici nu se ține slujbă, preotul e bolnav. Oricum, lumea nu prea merge. Uite, omul acesta lucrează aici, cu mine, nu ține sărbătoare. Avem probleme doar cu adventiștii. Poate ar trebui să vină cineva care înțelege mai bine lucrurile acestea, poate nici noi nu ne-am priceput să le explicăm.

- Știu că pe 2 octombrie era programată aici o dezbatere ; apoi, în aceeași lună, câteva acțiuni ale brigăzii științifice...

- In octombrie lucrările sunt în toi, nu găsești pe nimeni în sat. Acțiunile ar trebui planificate atunci când oamenii pot participa, și să fie anunțate din timp. Altfel...

 

IN cadrul învățământului politico-ideologic de partid, din totalul de 43.000 de cursanți ai județului Vrancea, 4.445 sunt grupați în cele 147 de cercuri care studiază — pe baza tematicii recomandate — probleme ale materialismului dialectic și istoric și ale rolului științei și tehnicii în progresul economico-social al țării. La universitatea politică și de conducere, cei 1 300 de cursanți se pregătesc tot pe baza unei tematici stabilite în conformitate cu recomandările elaborate pe plan central. In cei trei ani de studii ai universității, însă, o singură temă ține direct de sfera educației materialist-științifice : „Filozofia, concepție generală despre lume“. Alte două, care figurau printre cele recomandate („Materialitatea lumii“ și „Știință și religie“), n-au fost reținute pentru anul 1977—1978.

 

MI se relatează că Ion Chiriac, secretarul comitetului comunal de partid Nereju, aflat în prezent la cursurile școlii de partid de la Galați, se pregătise de curând cu tot dichisul — inclusiv tipărirea invitațiilor — să participe ca naș la cununia a doi tineri din comună; sfătuit de activiștii comitetului județean de partid, primarul a renunțat însă la onorurile de naș.

 

I.P.: Parcă e singurul caz? A fost ales primar pentru că e om muncitor, bun gospodar — însă din punctul de vedere al concepției despre lume se vede treabă că mai are de învățat. Evident, e greu de presupus că acum și-a schimbat, brusc, convingerile; trebuie să ne preocupe în continuare evoluția sa, consolidarea ateismului în conștiința sa.

 

CU câtva timp în urmă, drept lucrare la disciplina sociologia religiei și ateism științific, în cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu“, tovarășul Constantin Roman, șef de sector la Comitetul municipal Focșani al P.C.R., a întocmit un studiu sociologic la Combinatul de prelucrare a lemnului din localitate. Eșantionul cuprindea 65 de subiecți, membri de partid (10% din efectivul organizației) ; 54 de chestionare au fost restituite completate. Doar 30% dintre subiecți declară că participă la acțiunile cultural-educative din întreprindere ; 42% apreciază că botezul... are un efect pozitiv asupra stării sănătății noului născut ; 87% afirmă că respectă datinile religioase pentru că așa au făcut și părinții (dar există și două răspunsuri care invocă direct existența lui dumnezeu) ; 87% cred că viața și moartea reprezintă un fenomen natural (patru subiecți declară însă că nu știu, iar unul admite că sunt determinate de o voință divină) ; 90% consideră că fac dovada unei concepții avansate despre lume promovând valorile rațiunii, umanismului și științei (dar patru răspunsuri le alătură și credința în dumnezeu).

 

- CE v-a venit tocmai despre asta să vă interesați ? — mă chestionează tovarășa ing. Elena Ciobanu, secretar adjunct cu probleme de propagandă al comitetului de partid al întreprinderii de confecții Focșani, drept răspuns la dorința mea de a afla cum se desfășoară aici activitatea de educație materialist-științifică în rândul membrilor de partid (și sunt peste 1 300 la număr). Despre orice am fost întrebată până acum, numai despre așa ceva nu. Stați să mă documentez ! (Răsfoiește un dosar). Îmi fac autocritica, n-am ce vă spune. Curat ghinion ! Vă promit că data viitoare, când mai veniți pe la noi, o să avem ce vă arăta. Adevărul este că n-am auzit să fie manifestări de religiozitate la noi. Colectivul e tânăr, nu cred că se mai gândește cineva la biserică.

- Dar ați întreprins ceva pentru a afla cam care sunt părerile, convingerile, preocupările oamenilor în această privință ? Iată, de pildă, cum s-a procedat la Combinatul de prelucrare a lemnului — și citez studiul realizat acolo.

- Studiul acela l-a întocmit probabil un activist de la comitetul municipal, care urma cursurile fără frecvență ale Academiei „Ștefan Gheorghiu“ — intervine tovarășa Alexandrina Mocanu, secretara comitetului de partid. Eu am urmat cursurile cu frecvență, iar nouă nu ni s-a cerut o asemenea lucrare. Apoi, avem atâtea alte sarcini...

In fine, într-un alt dosar sunt descoperite textele a două expuneri citite la stația de radioficare: „Cui folosește credința în minuni“ și „Minunile bibliei“.

- A fost o acțiune a sindicatului. Poate că ei au făcut, mai multe, și noi nu știm. În orice caz, să știți că noi v-am vorbit deschis, cu toată sinceritatea...

 

LA Combinatul de prelucrare a lemnului, studiul amintit n-a rămas fără urmări. Așa cum îmi relatează tovarășul Năstase Stanciu, secretarul comitetului de partid, la mai mult de jumătate dintre organizațiile de bază au fost prezentate, în adunarea generală, expuneri pe tema educației ateiste. Unul dintre cercurile învățământului politico-ideologic de partid este dedicat studierii problemelor materialismului dialectic și istoric. La punctul de documentare și informare politică există planșe și alt material documentar referitor la tema dată. Un număr de 23 de comuniști frecventează universitatea politică și de conducere, alți 68 au absolvit-o, iar 25 au urmat școli de partid cu durată între 3 luni și 1 an. Totuși, mai rămân încă destule de făcut. Trecem, împreună cu secretarul comitetului de partid, prin Combinat și intrăm în vorbă cu câțiva membri de partid, aleși de însoțitorul meu, după o consultare cu alți tovarăși, dintre cei la care se mai manifestă o anume mentalitate.

- M-am căsătorit la biserică — ne spune tânărul Ion Radu. Așa e datina, așa fac toți pe la noi. Socrul meu e dascăl: s-ar fi supărat pe mine dacă nu mergeam. Dar altfel, nu merg eu la biserică.

- Dacă sunt credincios sau ateu ? — se arată nedumerit Iorgu Munteanu. Cum adică ateu? Nu pot spune cred ori ba, nici că sunt ateu ori de alte secte, aș spune cu păcat. Am apucat ca toată lumea, cum aș fi altfel, acum, deodată? Poate că scrie altceva în statut, și eu n-oi fi înțeles.

De noi se apropie muncitorul Nicolae Profiroiu :

- Nimeni nu mi-a spus, la primirea în partid, că nu se poate să fii credincios — zice el. Religia spune să nu furi, să nu păcătuiești — nu văd nimic rău în asta. Și-apoi, e ceva ca o spaimă în sufletul omului: când pleci singur în pustietate, iarna, îți faci cruce, poate scapi și nu te mănâncă lupii...

Iată, deci, că mai există minuni ....

 

I. P. : Eu unul cred că e posibil ca un om — mai ales dintre cei cu pregătire mai slabă — să citească statutul și chiar Programul partidului și să nu deducă de aici că există o nepotrivire între calitatea de membru de partid și credința religioasă. Noi îi primim în partid pe cei mai buni, cei mai destoinici oameni ai muncii și, uneori, nu ne-a preocupat măsura în care au convingeri materialiste, științifice. În asemenea cazuri, după primirea în partid putem și trebuie să acționăm sistematic pentru a le forma și consolida aceste convingeri. Actuala formă a învățământului de partid permite tocmai asemenea clarificări principiale, contribuind hotărâtor la făurirea conștiinței comuniste. Uneori întâlnești ezitări chiar la cei cu pregătire școlară superioară, care pot explica totul teoretic foarte bine, dar afectiv nu consideră că există o incompatibilitate intre apartenența la partid și convingerile religioase. Aici intervine rolul de însemnătate majoră al muncii educative, și tot aici se vădesc adesea unele insuficiente ale ei.

 

SE poate spune, pe bună dreptate, că, în județul Vrancea, activitatea de educație materialist-științifică — desfășurată pe multiple planuri și mobilizând forțe remarcabile sub conducerea organizației județene de partid — își perfecționează necontenit metodele, că ea obține rezultate semnificative. Așa cum și este de așteptat în cazul unei acțiuni menite să formeze și să transforme conștiințe, mentalități, adică angajată pe termen lung, o asemenea misiune continuă să-și păstreze complexitatea, profunzimile, pronunțatul caracter dificil chiar și atunci când se apreciază — cum mi s-a repetat de către mulți dintre activiștii vrânceni cu care am stat de vorbă — că nu există probleme deosebite“, că „gradul de religiozitate e redus“. În fine, trebuie precizat că și în această privință, comuniștii sunt cei chemați să exercite un rol exemplar, de model: un obiectiv prioritar al educației ateiste este, desigur, formarea convingerilor materialist-dialectice, a unei viziuni științifice ferme asupra lumii în primul rând la membrii de partid.

 

 

Corneliu Iuscinschi, Roman, 14.11.2025

---

[1] Anchetă realizată și publicată de Gheorghe Săsărman în „Contemporanul” din 11 noiembrie 1977 pagina 7 și pagina 11

Program sãptâmânal duhovnicesc

Program duhovnicesc săptămânal  - Pr. Lupu Vasilica 

    In Postul Sfintelor Paşti ale anului 2019, în cadrul emisiunii dedicate Duminicii Sfântului Ioan Scărarul, am învățat de la Pr. Lupu Vasilică Liviu cum am putea trăi o săptămână creștinească practic şi duhovnicește.

    Vă îndemn să sacrificaţi aproape 12 minute pentru o învățătură de folos.

    Mai jos veţi găsi şi o schemă.

 

Luni:

-          Nu deschidem televizorul

-          Alocăm timpul rugăciunii, lecturii și meditației

 Marți:

-          Nu vorbim la telefon decât strictul necesar

-          Nu utilizăm calculatorul/internetul decât pentru sarcinile de serviciu

Miercuri:

-          Mâncăm cât mai puțin sau deloc și/sau cât mai târziu

-          Sunăm părinţii, familia morală şi îi ajutăm

Joi:

-     Dedicată familiei

 Vineri:

-      Rugăciune, meditație pentru părintele duhovnic, pentru cel care ne-a cununat, botezat, pentru vecini, pentru dușmani

 Sâmbătă:

-      Vizită la cimitir celor adormiți şi rugăciune pentru ei

-  Pregătire pentru participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie prin citirea lecturii Apostolului şi a Evangheliei duminicii care urmează.

Duminică

-          Participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

Emisiune completã: 

Duminica a IV-a din Postul Mare 2019 - P1

Duminica a IV-a din Postul Mare 2019 - P2

Cuvântul VII - 7 cuvinte pentru tineri ale Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

 7 cuvinte pentru tineri ale Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa  - Cuvântul VII

    Cele 7 cuvinte către tineri ale Părintelui Gheroghe Calciu-Dumitreasa reprezintă un strigăt peste timp spre constiinţa tuturor, tineri şi/sau inimă. Sunt mărturii ale lucrării Duhului Sfânt, ale mărturisirii credinţei, ale demnităţii şi rezistenţei în faţa opresiunii de orice fel. Acesta este motivul pentru care voi posta pe blog atât textul preluat de pe www.gheorghecalciu.ro cât şi video cu emisiunile realizate anterior pandemiei din Săptamăna Albă şi până în Saptamâna a VI-ea din Postul Mare a anului 2019, reiterând, oglindind şi dezbătând demersul părintelui Calciu din anul 1978.

Iertarea (cuvântul 7)

„De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7, 74)

Când am început aceste „Cuvinte”, tinere prieten, la primul din cele şapte nici nu te cunoşteam. Ştiam despre tine că exişti, că aspiri spre ceva ce lumea nu-ţi poate da, şi te-am chemat, ca pe fratele meu necunoscut, să-ţi arăt o cale nouă pe care să păşeşti. Ţi-am vorbit despre Hristos şi despre Biserica Lui, despre un cer şi un pământ nou, despre moarte şi înviere şi, mai presus de toate, despre iubirea lui Iisus pentru tine.

Dar acum îţi spun frate, nu doar semen al meu; te iubesc, nu cu o iubire abstractă care îşi caută obiectul, ci cu iubirea care a găsit, fiindcă te cunosc şi eşti în inima mea, aşa cum şi eu sunt în inima ta. Căci dacă ai venit aici ca să mă asculţi de mai multe ori, ai făcut-o pentru că ai auzit glasul lui Iisus, acel glas irezistibil care te-a trezit din amorţeala ta materialistă şi din letargia ateistă în care zăceai. Ai auzit când Iisus ţi-a spus: „Vino la Mine!”. Şi când te-ai întors la el, ţi-a pus inel în degetul tău şi încălţăminte nouă în picioarele tale, şi pe umeri haina cea mai bună(Luca 15, 20-24). Fiindcă veneai rănit şi sângerând.

Erai oprimat de tot ceea ce învăţaseşi despre zeificarea materiei şi de toate interdicţiile ridicate în faţa căutărilor tale de către ateismul fetişizat. Înaintea ochilor tăi, orbi până atunci, s-a aprins o lumină mai ademenitoare decât orice cântec de sirenă al lumii. Şi ai lăsat departe în urma ta ţara de secetă a necredinţei şi roşcovele(Luca 15, 14-17) pe care le mâncaseşi până atunci. Ai uitat de dascălii tăi, care îţi spuneau că aceasta este singura hrană şi că fără de ea vei muri. Şi ai auzit atunci cuvântul lui Iisus, care îţi spunea:

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4, 4).

Prietene, când oare ai ajuns să te hrăneşti cu cuvântul lui Dumnezeu? Şi totuşi asta faci! Pentru acest cuvânt ai renunţat la odihna ta, la pacea ta comodă, ai înfruntat obstacole şi interdicţi şi ai venit aici, să te hrăneşti cu cuvântul lui Hristos. Cinste ţie, prietene! Dumnezeu îţi va dărui cuvântul şi harul Său, şi ţi-l va dărui din belşug, pentru că este scris:

„Că oricine cere, ia; cel care caută, află; celui care bate, i se va deschide” (Matei 7, 8).

Pentru această cerere stăruitoare a ta, curajosul meu prieten, Iisus te va răsplăti. Fiindcă ai avut curajul să lupţi cu o obişnuinţă şi cu o inerţie care te făcuseră prizonierul lor; fiindcă ai avut curajul să rupi barajul interdicţiilor pe care ţi le-a impus, ca pe un baraj de netrecut, ideologia marxistă, crezând că postulatele de autoritate nu au nevoie de demonstraţie şi că autoritatea ar putea suplini credinţa; fiindcă ai avut curajul ca, o dată ieşit de sub servitutea acestor doctrine, să mergi spre ceea ce ţi se contura în faţă ca o iubire tangibilă. Şi cu cât ai înaintat, cu atât ai înţeles mai bine că această iubire infinită şi crucificată strălucea pentru tine, omule unic şi irepetabil, cum te-am mai numit cândva. Pentru acest curaj al tău ai primit iertarea. Nu simţi oare în tine duhul acesta al dragostei, al liniştii care s-a instalat în sufletul tău, siguranţa cu care păşeşti pe noul drum al ascultării de Hristos? Este harul lui Dumnezeu, care vine la tine. Mai întâi, acest har te vizitează rar. Atunci când, rugându-te, vei simţi un fior de o clipă trecându-ţi prin inimă, ca o bucurie inefabilă, atunci când, îngenuncheat fiind, vei simţi o duioşie inexplicabilă în suflet şi o nevoie imperioasă de a plânge, să ştii că te vizitează Harul.

Stăruieşte, prietene, şi Harul va veni mai des, tot mai des, până te va locui permanent. Atunci vei cunoaşte starea de har continuă şi pacea interioară, a cărei sursă este iertarea acordată de Hristos şi care se preface într-o bucurie spirituală iradiind invizibil prin toţi porii fiinţei tale. Şi vei cunoaşte fericirea de a fi iertat şi de a ierta. Căci viaţa noastră este dură atâta vreme cât materia reprezintă cerul şi pământul nostru, iar duhul nostru rămâne orb atâta vreme cât ateismul este religia noastră. Şi dacă există totuşi ceva care te salvează, prietene, chiar în perioada chemării tale la Hristos, înainte ca sufletul tău să fi fost inundat de lumina credinţei, acel ceva este bucuria de a ierta şi a fi iertat. „La vie en commun est dure. Il faut savoir se faire pardonner” (Viaţa în comun este dură. Trebuie să ştii să te faci iertat.). Nu numai să ierţi, ceea ce ţi-ar oferi satisfacţia orgolioasă a bunătăţii, ci să ştii să te faci iertat, ceea ce este echivalentul absolut al umilinţei [smereniei].

Îmi amintesc că ţi-am vorbit despre Iisus şi despre Biserica Lui ca despre o instituţie sfântă, ca despre o realitate spirituală pe pragul căreia te afli de mult. Dar abia acum ai reuşit să rupi zecile de fire invizibile ale unor concepţii care te trăgeau înapoi. Ţi-am vorbit despre bisericile presărate pe pământul acestei ţări, pe care călcăm cu picioare vesele sau îndurerate, şi ţi-am arătat că am rezistat prin veacuri de umilinţă, dar şi de slavă, prin credinţa noastră ortodoxă indestructibilă. Că dragostea de pământ şi legătura de sânge şi de limbă s-au exprimat în istoria vie, adevărată, prin bisericile ridicate de voievozi şi de pârcălabi – literă de piatră, pe care vremea nu o poate şterge. Iar dacă acum vedem o biserică dărâmată, pentru ca în locul ei să se ridice o cârciumă, spunem: „NU!”, cu toată durerea sufletului nostru, împotriva celor ce cred că dărâmând biserici şi interzicând – în presă, în şcoli şi în inimi cuvântul lui Dumnezeu, L-au desfiinţat pe Acela din a Cărui milă trăim şi durăm.

Ţi-am vorbit de libertatea ta în Hristos şi despre cum trebuie s-o foloseşti. Ţi-am arătat că mineralele nu cunosc nici moarte, nici viaţa, decât prin analogie, ci numai starea de fapt; că animalele cunosc viaţa şi moartea, dar inconştient; dar tu, tinere, omule, cunoşti şi moartea şi viaţa şi, mai presus de ele, învierea, oricât ţi s-ar fi interzis să crezi în ea. Căci Hristos te-a chemat la îndumnezeire. Nu la condiţia de simplă vieţuitoare, nici măcar la simpla condiţie de om, ci te-a ridicat deasupra condiţiei umane, când a zis:

„Părinte, voiesc ca unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat” (Ioan 17, 24).

Acestea sunt lucrurile pe care ţi le-am spus, tânărul meu prieten, şi multe asemenea, cu toate cuvintele lui Hristos. Şi pentru aceasta m-au urât fraţii mei, iar ţie ţi s-a interzis să vii să mă asculţi; ţie, care însetai după cuvântul lui Dumnezeu şi care voiai să ştii dacă eşti condamnat total sau ai fost ales de cineva pentru un destin mult mai înalt, pentru înviere. Ţi s-au închis porţile şi ţi s-au ridicat în faţă ziduri de oprelişti.

Ţie, care scriai într-una din scrisorile tale căci orice scrisoare de la unul dintre voi vă exprimă pe voi toţi – despre pornirea voastră de a căuta ceea ce transcede materia, de a depăşi imanentul astăzi zeificat, despre toată nădejdea voastră de a păşi pe calea adevărului şi despre bucuria de a-L fi întrezărit pe Cel ce Însuşi este Adevărul, Calea şi Viaţa. Îmi scriai cu câteva zile în urmă:

„Ce bucurie să auzi vorbindu-se despre Dumnezeu şi despre lume, alta decât cea a materiei, de la o catedră laică şi de către un profesor laic! Era un vis în care nu putea crede. Şi să înţelegi că omul acela laic era iluminat de un duh de credinţă pe care nu-l făcea cunoscut nu numai prin cuvinte, ci şi prin toată lumina care iradia din fiinţa lui. De aceea, aproape că vă invidiez pe voi, teologii, care ştiţi şi cunoaşteţi şi trăiţi ceea ce noi nu cunoaştem şi nu ştim, dar spre care întreaga noastră fiinţă aspiră”…

Sau tu, tinere profesor de 35 de ani, care spuneai:

„Mi-am petrecut toţi anii aceştia de învăţământ scoţând cu bâta elevii din biserici. Acum însă am înţeles ce-i aducea acolo şi de ce reveneau la biserică, iertându-mă. Înţeleg acum că dacă voi, nişte copii din anul întâi de Seminar, credeţi atât de tare şi ştiţi atâtea lucruri despre adâncurile fiinţei umane şi despre o lume pe care eu am interzis-o elevilor mei, eu trebuie să cred mai mult decât voi”.

Nu ne amintesc oare aceste cuvinte de convertirea lui Pavel de pe drumul Damascului? Căci, dacă admitem cu Albert Camus, că fiecare om trece măcar o dată în viaţă prin Muntele Măslinilor, tot aşa trebuie să admitem că fiecare dintre noi experimentează o dată drumul Damascului, când glasul lui Iisus răsună şi pentru noi:

„Saule, Saule de ce Măprigoneşti?… Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă!” (Faptele Ap. 9, 4-5).

Nimeni nu este scutit de suferinţă. Dacă suferim, suferinţa să fie întru Hristos; dacă iertăm, să iertăm pentru Hristos! Dar adevărul să ne stea în faţă totdeauna. „Adevărul înaintea păcii”, cum îmi spunea un student de la Politehnică, auditor al acestor „Şapte cuvinte către tineri”; şi să înţelegem prin „pace” nu pacea lui Hristos de la Ioan 14, 27-29, nici răstimpul între două războaie, cum îi plăcea să spună lui Nicolae Titulescu, ci acea comoditate sufletească şi materială pentru care călcăm în picioare principiile şi dreptatea, acea stare de toleranţă care ne ajută să ne culcăm în fiecare seară cu un compromis în inimă şi să ne trezim cu un compromis nou sub pernă. Şi acum voi citi declaraţia unui student de la Teologie, în legătură cu aceste „Şapte cuvinte”.

Pentru că s-au luat astfel de declaraţii scrise, la Institutul Teologic, forţându-se mâna şi conştiinţa. Se ştie ce înseamnă o declaraţie scrisă, ce sursă de teamă şi de teroare [poate constitui ea], aşa cum s-a întâmplat în câteva cazuri. Din numărul declaraţiilor date am ales una, pentru că este mai limpede (nu mai dreaptă, căci toate sunt la fel de drepte):

„…declar că în ziua de miercuri, 12 aprilie a.c., la orele 21, am audiat <Al şaselea cuvânt către tineri> rostit de părintele Gh. Calciu-Dumitreasa în pridvorul Bisericii Radu-Vodă din Bucureşti. De asemenea, am mai audiat şi al treilea şi al patrulea şi al cincilea cuvânt, dar în alte condiţii… Declar că am întâlnit la ultima, precum şi la celelalte predici ale sale, foarte mulţi studenţi de la Institutul Teologic, doctoranzi în Teologie, studenţi de la alte facultăţi, persoane pe care nu le mai văzusem niciodată şi foarte mulţi elevi seminarişti. Atmosfera din biserică a fost impresionantă şi am trăit în mod real clipe de înălţare sufletească şi de reculegere. În privinţa conţinutului predicilor, mă declar întru totul de acord cu ideile expuse de părintele profesor, care nu face decât să privească realist şi lucid problemele ce se cer privite astfel, respectând strict învăţăturile Bisericii Ortodoxe. Părintele profesor Gh. Calciu mi-a fost profesor mai mulţi ani la Seminarul Teologic din Bucureşti, al cărui absolvent sunt, şi a contribuit în cea mai mare măsură la formarea noastră ca elevi şi adevăraţi slujitori ai Domnului Hristos şi ai Bisericii neamului”.

Oare trebuie să mai adaug ceva? Poate doar omagiul meu pentru acest curaj al studentului respectiv şi al vostru, al tuturor celor care, călcând peste instinctul de conservare, aţi pus „adevărul înaintea păcii” şi aţi venit aici; sau poate bucuria pe care mi-au făcut-o celelalte declaraţii, scrise sau verbale, ca şi prezenţa voastră în această biserică; sau poate, în sfârşit, umilinţa mea că sunteţi buni şi Îl iubiţi pe Iisus mai mult decât pe mine, căci, chiar fără să fiţi slujitorii Lui, nu aţi pregetat să sacrificaţi comoditatea voastră pentru a veni să vă exprimaţi dragostea de Dumnezeu. Să ne rugăm pentru toţi fraţii noştri care ne iubesc şi care ne urăsc pe noi, care ne-au făcut bine şi rău, care ne-au iertat sau nu ne-au iertat. Noi toate să iertăm tuturor! Voi încheia, tinere prieten, acest ultim „Cuvânt” cu o spicuire din „Cuvântul” Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte în noaptea Învierii în toate bisericile ortodoxe, căci vin Paştile, Ziua Învierii şi bucuria noastră, a tuturor. Atunci veţi afla că Hristos a înviat şi că noi toţi vom învia.

Când spun că veţi afla, înţeleg că inima şi sufletul vostru va descoperi plenar această certitudine care era de mult în voi şi în virtutea căreia sunteţi aici.

„…De a lucrat cineva din ceasul întâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă; de a venit cineva în ceasul al treilea, mulţumit să prăznuiască; de a ajuns cineva în ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se; de a ajuns cineva în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea cea ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi. Pentru acesta intraţi toţi în biserica Domnului vostru; şi cei dintâi, ca şi cei din urmă luaţi plata. Înviat-a Hristos şi îngerii se bucură. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu mai este în groapă”.

V-am citit aceste rânduri ca să le ştiţi. V-am citit acest „Cuvânt”, fiindcă vine Săptămâna Patimilor, în faţa căreia tot glasul amuţeşte. V-am citit acestea, ca să aflaţi că dacă în zilele care urmează vom trăi în duh şi în carne calvarul lui Hristos, pe culmea Golgotei ne aşteaptă Iertarea şi Învierea. V-am citit aceste adevăruri, ca să vă amintiţi că neamul acesta românesc urcă de veacuri Golgota istoriei, refăcând neîncetat, în spirit, drumul lui Iisus şi anticipând, prin credinţă, această înviere pe care tu, prietenul meu, fratele nostru, al tuturor, o aduci ca pe o făclie arzând în inima ta. 

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în cea de-a șasea miercuri a Postului Mare, la 19 aprilie 1978

(Preot Gheorghe Calciu – 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 61-70)

---

La cel de-al șaptelea cuvânt autoritățile i-au măsura surprinzătoare de a descuia porțile și ușa bisericii, iar predica s-a ținut înăuntru.

Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

http://gheorghecalciu.ro/iertarea-cuvantul-7/

Cuvântul VI - 7 cuvinte pentru tineri ale Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

 7 cuvinte pentru tineri ale Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa  - Cuvântul VI

    Cele 7 cuvinte către tineri ale Părintelui Gheroghe Calciu-Dumitreasa reprezintă un strigăt peste timp spre constiinţa tuturor, tineri şi/sau inimă. Sunt mărturii ale lucrării Duhului Sfânt, ale mărturisirii credinţei, ale demnităţii şi rezistenţei în faţa opresiunii de orice fel. Acesta este motivul pentru care voi posta pe blog atât textul preluat de pe www.gheorghecalciu.ro cât şi video cu emisiunile realizate anterior pandemiei din Săptamăna Albă şi până în Saptamâna a VI-ea din Postul Mare a anului 2019, reiterând, oglindind şi dezbătând demersul părintelui Calciu din anul 1978.

Cuvântul VI - partea 1

                                            
                                                                    Cuvântul VI - partea 2

Despre moarte și înviere (cuvântul 6)

Vom vorbi astăzi, prietene, despre moarte şi înviere. Ce stranie împerechere antinomică pentru urechile tale, care n-au auzit decât despre moarte şi viaţă! Tu, tânărul meu prieten, nu cunoşti decât sensul logic al afirmaţiei sau al negaţiei. Strâns cu forţa în corsetul material al lucrurilor, tu ştii că apa curge la vale, că focul arde şi că norii conţin sarcini electrice. Iar astfel de cunoştinţe trebuie să-ţi facă somnul liniştit, urechea plecată spre ascultare şi înţelegerea limitată la ceea ce ţi se dă. Reţeta universului ţi se oferă ca un răvaş în plăcintă.

Decanii ideologiilor ateiste au primit „iluminări” care i-au pus în posesia adevărului absolut: înlocuirea unei greşeli grosolane prin alta mai puţin grosolană! Numai că fiecare nouă eroare îţi este impusă cu obligaţia de a o accepta ca adevăr absolut. Încercarea de a primi în mod critic un adevăr ideologic este o „erezie” periculoasă. Oficianţii ateismului încep deîndată goana după vrăjitoare… „Polii existenţei noastre sunt naşterea şi moartea”, afirmă orice concepţie materialistă. Tu, omule, eşti sortit să te naşti şi să mori, printr-un capriciu al naturii sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin.

Tu urmezi legea necesităţii şi a cantităţii care, ca prin miracol, devine calitate – şi trebuie să accepţi că aceasta este ceea ce-ţi guvernează viaţa şi moartea. Înseamnă că tu eşti cea mai nefericită fiinţă de pe pământ, căci nici plantele, nici animalele nu au conştiinţa vieţii şi a morţii. Dar tu ştii! Tu eşti conştient că trăieşti şi, mai ales, eşti conştient că vei muri. Toată viaţa ta se desfăşoară în sumbra perspectivă a morţii. Dacă timpul nostru modern nu a crescut cu nimic şansele vieţii, el a înmulţit, într-o măsură nedefinită, posibilităţile morţii. Civilizaţia şi moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bântuie de un secol această lume. Şi nici un înger al învierii nu se arată la orizont, nici un arhanghel al dreptăţii nu brăzdează cerul şi nu strigă cu glas tunător îngrozitorilor cavaleri: „Opriţi-vă! În numele Domnului, opriţi-vă!”.

Pe cerul materialismului ateist scrie cu litere funebre: „Nu există decât viaţă şi moarte”. Şi apoi o straşnică interdicţie: „Este oprit să crezi în înviere!”. Prietene, ce ţi-a dat ateismul în loc atunci când te-a deposedat de credinţa în înviere? Ce dar ţi-a oferit el atunci când ţi L-a luat pe Iisus cel Înviat? La ce alte sărbători senine te-a chemat el atunci când te-a pus să munceşti în zilele de Paşti şi de Crăciun? Ce purificare şi ce odihnă spirituală ţi s-au conturat dinainte atunci când sărbătorile creştine au fost mânjite cu noroiul denigrării şi cu lozincile violențelor verbale?

Altădată, de sărbători, oamenii căutau să trăiască timpul lui Dumnezeu, dimensiunile lărgite spre infinit ale timpului; astăzi măsori plictisit, cu ochii pe ceas, timpul mitingurilor, ca pe un blestem. Altădată, de Paşti, ne împăcam cu toţi oamenii, după cuvântul cântării pascale: „… şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm; să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm totul pentru înviere!”. Astăzi, în zilele de Paşti, ni se distribuie distracţii câmpeneşti, orgii înecate în alcool, sfârşind, deseori, în violenţă. Tu ştii, tinere, că o concepţie este valabilă nu prin faptul că există, ci prin efectele ei pozitive. Şi atunci judecă singur, prietene al meu, compară şi apreciază, dar, mai ales, decide-te! Fiindcă ai de ales între bine şi rău, între blândeţe şi violență, între viaţă şi moarte… Dar acum te voi lua cu mine într-un orizont nou. Pentru acest zbor nesperat va trebui să renunţi la prejudecăţile materialiste care ţi-au fost implantate în minte. Va trebui să-ţi purifici inima de patimile pe care educatorii tăi ţi le-au cultivat încă din pruncie, dându-le strălucire şi nume de virtuţi. Va trebui să-ţi lepezi necredinţa şi ateismul, ura şi lipsa de respect, servilismul şi violenta, laşitatea şi orgoliul. Şi, astfel purificat, să te îndrepţi spre marele praznic al Învierii.

Va trebui să înţelegi că învierea lui Hristos este o înnoire pentru univers, că prin transformarea unuia toată lumea se schimbă şi că la Cina cea de Taină, când Iisus le vesteşte ucenicilor apropierea patimilor Sale, acestea trebuiau să ia o valoare mistică şi salvatoare pentru lumea întreagă. Patimile sunt spre moarte, iar moartea spre înviere. Dacă învierea nu există, dacă singura realitate este moartea, atunci suntem mai de plâns decât pietrele. Căci privind lucrurile fără credinţă, viaţa noastră durează numai de la naştere până la vârsta morţii, care poate fi la fel de bine la o zi sau la 70 de ani, căci „din clipa în care te-ai născut eşti deja destul de bătrân ca să poţi muri”. Ce înseamnă acest scurt interval faţă de veşnicia morţii?! Să venim oare pe lume numai pentru a muri animalic, pentru a muri pur şi simplu, ca o piatră care se rostogoleşte de pe locul ei în hău, sau ca o vită lovită de toporul măcelarului? O asemenea moarte nu are nimic uman în ea. Este un coşmar, căci dincolo de ea nu se întrezăreşte nici o lumină, ci doar întunericul groazei.

Viaţa ni se înfăţişează ca o tragedie, din pricina unei astfel de morţi şi a suferinţei care o precede. Credincios sau necredincios, nici un om nu poate scăpa acelei ultime judecăţi, care precede cu o clipă agonia şi care este tribunalul conştiinţei noastre. Şi cine dintre noi se simte inocent la această judecată?! Ne înspăimântă moartea, cu sumbra ei lipsă de perspectivă, pentru că ne-a slăbit credinţa şi pentru că, în teama generală care guvernează lumea, moartea nu ne mai apare ca o eliberare, ci ca o supremă groază. Pentru că am dezumanizat moartea prin lepădarea de Dumnezeu, iar materia nu poate domina spiritul decât prin siluire.

Cei mai mari şi mai înverşunaţi atei ai secolului nostru, care nu numai că au făcut din materie un dumnezeu şi din ateism o mistică nouă, dar au uzat de toate mijloacele de persuasiune şi de distrugere pentru a-L ucide în tine pe Dumnezeul cel adevărat, toţi aceştia, tânărul meu prieten, se tem de propria lor dispariţie, cu o spaimă metafizică şi incurabilă. De aceea îşi construiesc adesea morminte impozante, ataşându-se cu o dragoste jalnică de rămăşiţele lor pământeşti, încercând astfel o tragică substituire a aspiraţiilor către veşnicie. Drama vieţii lor idolatre sfârşeşte într-o moarte încă şi mai idolatră. Au trăit cu groaza suferinţei şi şi-au dorit o moarte subită, căci moartea n-a fost pentru ei decât o inutilă şi insuportabilă fundătură a suferinţei. Pe ei nu i-a salvat nici măcar acest ultim act de solidaritate umană care este moartea.

Dar Iisus ne-a dăruit o moarte fără spaime, o împăcare a morţii cu fericirea, căci ne-a adus garanţia că moartea nu este un sfârşit, ci un început – începutul unei vieţi eterne: viaţa prin înviere. A iubi o fiinţă înseamnă a-i spune: „Tu nu vei muri!”. Şi să crezi. Această credinţă neargumentată este, de fapt, singurul adevăr fundamental pe care îl simţim în iubirea noastră cu adevărat profundă. Vorbesc de toate chipurile iubirii. Mama care îşi dezmiardă copilul, îi spune, de fapt, cu o credinţă care răstoarnă munţii: „Tu nu vei muri!”. Iubitul, care şopteşte fiinţei dragi cuvinte pline de ardoare, îi spune, în realitate, cu aceeaşi credinţă adâncă: „Tu nu vei muri!”. Istoria întunecată a omenirii cunoaşte un moment de soare dogoritor, revărsându-se peste umanitate: este Soarele Dreptăţii, Hristos cel Întrupat, Fiul lui Dumnezeu, venit în lume s-o mântuiască. Ce necesitate putea determina la întrupare desăvârşirea divină liberă de orice necesitate? Nici una. Numai dragostea, căci numai ea este virtutea cea deopotrivă liberă şi liberatoare. Nu iubirea-pasiune, ci iubirea-caritate.

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Iisus Se arată astfel drept întruparea iubirii, dragostea palpabilă şi crucificată. Atât de greu i-a venit omenirii să creadă în ceea ce vedea, în faptul că iubirea desăvârşită stătea în faţa ei întrupată, încât a vrut s-o vadă pe cruce, adică adusă la acea situaţie-limită care este suferinţa şi moartea. Pentru a-i verifica autenticitatea ca prin foc şi pentru a constata dacă rămâne identică, până la sfârşit, cu sine însăşi. Şi Iisus a trecut ca un Dumnezeu examenul la care omenirea L-a supus. Amintiţi-vă, prieteni, de cuvintele Lui de pe cruce:

„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”.

Ce dovadă mai mare decât aceasta ne-ar putea da cineva?

Şi dacă tu crezi atunci când îi spui fiinţei iubite: „Nu vei muri”, de ce să nu crezi în cuvintele supremei iubiri atunci când îţi face făgăduinţa vieţii eterne?

„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte în viaţă”. (Ioan 5, 24)

Dar tu crezi şi ştii că într-adevăr crezi, aşa cum şi eu o ştiu, chiar dacă pentru tine, tânărul meu prieten, nu este absolut limpede ceea ce crezi. Însă pentru cei ce fac din conştiinţa ta tânăra un loc de exersare a violențelor lor doctrinare, pentru cei ce-ţi încarcerează sufletul în formulele înguste ale ateismului, credinţa ta este o realitate care-i sperie mai mult decât orice.

Ideile se menţin prin adevărul lor. O idee care se menţine prin violenţă este profund subminată de falsul din ea. Dacă materialiştii nu vorbesc despre moarte, este pentru că se tem de ea. Ei o trec sub tăcere, aşa cum trec sub tăcere toate ideile care nu pot fi mistificate. De ce la 4 martie a fost trecut sub tăcere, la un an de la consumarea lui, marele cutremur din 1977? Pentru că moartea te obliga să te gândeşti la Dumnezeu, la viaţa pe care o duci, la responsabilitatea ta morală. Or, ei se tem de capacitatea ta de a intui adevărul metafizic, de libertatea ta spirituală, tot atât de mult ca şi de moarte.

Eu însă îţi vorbesc despre ea ca despre singura ta posibilitate de a învinge. Căci fără înviere, atât moartea cât şi viaţa devin un nonsens, o absurditate. Iubirea lui Dumnezeu este însă garanţia învierii noastre, iar învierea este fundamentul credinţei noastre în Dumnezeu şi în Iisus Hristos, Fiul Lui. Ea este ocazia sublimă şi glorioasă a unei afirmări vitale; o invitaţie la amnistierea trecutului, cum spunea un ziarist francez; o invitaţie la încredere în viitor. „Să iertăm totul pentru înviere!”. Orice altă atitudine înseamnă moarte. Cel ce a murit, Acela a şi înviat, iar cei ce L-au văzut au mărturisit şi mărturia lor este adevărată, fiindcă au pecetluit-o cu suferinţa şi cu moartea lor. Nu ne putem îndoi de adevărul spuselor lor.

Când se lumină de ziuă,

„în întâia a sâmbetelor”, „… iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada”(Matei 28, 1-3).

Acesta este măreţul tablou al Învierii Domnului, Cel ce a sfărâmat lanţurile morţii şi a adus omenirii perspectiva nesperată a obşteştii învieri.

De acum, prietene, nu te mai teme de moarte, căci Hristos a înviat, fiind pârgă învierii noastre! Din clipa în care ai aflat acest adevăr, viaţa ta a căpătat un nou sens: ea nu se va sfârşi între scândurile unui sicriu (fapt care ne-ar face viaţa derizorie şi inutilă), ci, trecând prin moarte, va sui spre gloria învierii. Mergi, tinere, şi spune tuturor vestea aceasta! Să strălucească fața ta de înger întru lumina învierii, căci astăzi îngerul din tine, pe care ţi l-am descoperit la primul meu „Cuvânt”, a biruit pământul din tine. Spune-le celor ce ţi-au oprimat până acum sufletul tău divin: „Cred în înviere!” şi-i vei vedea înspăimântaţi, căci îi va birui credinţa ta. Se vor zvârcoli şi-ţi vor striga cu disperare: „Ţărâna este paradisul tău şi instinctele tale îţi sunt cerul!”. Dar tu să nu te opreşti din calea ta, ci să treci mai departe, strălucitor şi pur, străluminând tuturor învierea cea din întâia a sâmbetelor! Tu, prietenul meu, eşti unicul purtător al îndumnezeirii tale în Iisus Hristos şi ridici cu tine întreg neamul acesta românesc spre culmile propriei sale învieri. Din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.

***

Cuvânt rostit în cea de-a cincea miercuri a Postului Mare, la 12 aprilie 1978, pe treptele Bisericii Radu-Vodă, deoarece directorul V. Micle a încuiat biserica și pe elevi în dormitoare, pentru a împiedica rostirea predicii.

(Preot Gheorghe Calciu – 7 cuvinte către tineri, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Anastasia, București, 1996, pp. 51-59)

---

De la al cincilea cuvânt, autoritățile comuniste au închis și porțile bisericii, nu doar biserica, ca să nu mai vină studenții din afară. Cu toate acestea, tinerii au sărit gardul iar cei din Seminar au ieșit pe ferestre, fiindcă fuseseră încuiați în dormitoare de directorul Seminarului.

Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

Sursa: http://gheorghecalciu.ro/despre-moarte-si-inviere-cuvantul-6/